Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

   9 mai – zi  cu o semnificație dublă, când marcăm Ziua Victoriei,  comemorarea eroilor căzuți pentru Independența Patriei și Ziua  Europei.

  Cu acest prilej, conducerea raionului și a primăriei orașului Fălești a organizat un miting  consacrat aniversării a 74-a a Zilei Victoriei, Comemorării Eroilor căzuți pentru Independența Patriei  și Zilei Europei.

   Comemorarea eroilor a avut loc la Complexul Gloriei  Militare din orașul Fălești  unde au participat conducerea raionului,   primarul orașului, reprezentanții instituțiilor statului, veteranii de război din oraș, consilierii raionali și din oraș, reprezentanții  serviciilor desconcentrate,  colaboratorii din cadrul  Inspectoratului raional de poliție, participanții la luptele din  Afganistan și Transnistria,   la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, reprezentanți ai autorităților publice locale.

    Cu un mesaj pentru cetățenii raionului a venit Domnul Viorel BABII, Președintele raionului, care a menționat  importanța Zilei de 9 mai în istoria omenirii, zi în care sărbătorim marea victorie, care ne-a asigurat un viitor paşnic pentru noi şi urmaşii noştri. În discursul său, Domnul Președinte a adus  sincere mulţumiri  celor 8 veterani de război  din raion care au rămas în viață și celor 30 văduve de război, care au sacrificat cu propria viață întru fericirea noastră.

    Cu amintiri despre  război  și cu un mesaj pentru cetățeni a venit  Domnul Serghei CUȘNIR, unul din cei 8 veterani din raionul Fălești care  ne-a îndemnat  să păstrăm sfânta pace …

    Cu un mesaj comemorabil  din partea militarilor a venit Domnul Dumitru LIPSIUC, șef al Secției Administrativ Militare Fălești, care a menționat că,  indiscutabil, astăzi, menirea de a sta la straja păcii le revine militarilor .

   Activitatea a continuat cu un recital de poezii și cântece patriotice interpretate de elevii din cadrul instituțiilor de învățământ din oraș.

    Întru amintirea celor căzuți pentru PACE, în scopul de a imortaliza lecțiile dure, scrise cu sânge, pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al doilea Război Mondial, pentru dăinuirea unei Europe pașnice și unice a urmat depunerea de flori,

                                                                          FLORILE RECUNOȘTINȚEI…

Galerie foto