Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 Ziua de 6 iulie a coborât în bernă toate Drapelele de Stat în semn de doliu pentru comemorarea victimelor stalinismului. Evenimentul a  avut loc la monumentul Mândria și Puterea Poporului unde au participat conducerea raionului, reprezentanții serviciilor descentralizate a Consiliului raional, serviciile desconcentrate, reprezentanții Primăriei Orașului Fălești și colaboratorii Inspectoratului de Poliție Fălești. Cu cuvinte  de reminiscență, compătimire și profundă  recunoștință pentru cei care au suferit în urma deportărilor staliniste și a victimelor regimului a  venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, care a relatat despre una din cele mai dureroase pagini din istoria românilor basarabeni - deportările. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate. Cu referire la subiectul deportărilor, a menționat Doamna Președinte, că este de datoria noastră să cunoaştem trecutul şi de a transmite către generaţiile în creştere să cinstim memoria victimelor acestui regim, să fim recunoscători celor care au  pătimit.

 La 04 iulie curent în sala de şedinţe a Consiliului raional a avut loc ședința grupului de lucru pentru Planificarea Strategică privind actualizarea capitolului ,,apă şi canalizare” al Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului Făleşti.

 Cu un cuvânt de salut pentru participanți a venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului. Scopul ședinței a fost de a prezenta situația actuală a sectorului de ,,apă și canalizare” din raionul Fălești și  elaborarea viziunii, obiectivelor și priorităților de dezvoltare a sectorului de ,,apă și canalizare” a capitolului AAC Strategia raională. La ședință au participat membrii grupului de lucru, experţi şi reprezentanți din cadrul primăriei orașului Făleşti. De către grupul de experţi GFA/GIZ a fost prezentat, în baza chestionarilor completate de către autoritățile publice locale, situaţia actuală a sectorului. În cadrul ședinței s-a discutat despre necesitatea regionalizării şi crearea operatorului regional în domeniul dat. După finalizarea ședinței a fost organizată o vizită de lucru la staţia de tratare a apei de la Gara Făleşti, comuna Risipeni, la apeductul,,Prut-Făleşti” şi Staţia de captare din satul Gherman.

Galerie foto

Consiliul raional Fălești

Reflecții asupra vizitei Guvernului în teritoriu

„Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet.
Teme-te dacă te oprești”

 Provocările impuse de schimbările din societate la etapa actuală solicită eficientizarea permanentă a activității sistemului de administrare, orientându-se spre satisfacerea necesităților cetățenilor plasând omul în centrul priorităților.

 Inițiativa Domnului Pavel Filip, prim-ministrul republicii Moldova, de a organiza ieșirile Guvernului în teritoriu vine să confirme această realitate.

 Pentru raionul Fălești data de 22 iunie a fost un eveniment, o zi de muncă de intensitate deosebită, un dialog constructiv pe verticală între cetățenii raionului , Administrația publică locală și administrația publică centrală.

La 28 iunie curent a avut loc ceremonia de închidere a Proiectului Fondului de Încredere NATO/PpP multi-annual privind distrugerea pesticidelor și produselor chimice periculoase din Republica Moldova, care s-a desfășurat la Depozitul Central Regional din s. Alexăndreni, raionul Sîngerei.

 La eveniment au fost prezenți Primul ministru al Republicii Moldova, Pavel Filip, oficialii de rang înalt NATO, Ministrul Apărării, dl Eugen Sturza, membrii Corpului Diplomatic acreditat în Republica Moldova, Președinții de raioane, reprezentații Ministerului Apărării, autorităților publice locale.

 În discursul său prim-ministrul Pavel Filip a subliniat importanța acestui proiect pentru păstrarea unui mediu ambient sănătos, menționând că de-a lungul timpului primăriile celor 400 de localități în care existau depozite de pesticide semnalau un număr în creștere de afecțiuni în aceste zone. 

Totodată premierul a accentuat că realizarea cu succes a proiectului demonstrează eficiența cooperării Republicii Moldova cu NATO, inclusive pe dimensiunea securității ecologice.

 Președintele raionului Fălești, Doamna Iraida Bînzari, fiind prezentă la ceremonia de  închidere, a ținut un discurs notificând efectele distrugătoare ale utilizării pesticidelor atît pentru om cît și pentru agricultura în ansamblu. Dumneaei a menționat că Republica Moldova a fost poligon de experimentare a pesticidelor. Gospodăriile raionului Fălești servind drept un asemenea poligon unde cantitatea pesticidelor utilizate la ha era cea mai înaltă în țară.

 În raionul Fălești, la data de 22 iunie curent a avut loc în premieră ședința comună a Guvernului Republicii Moldova și a Administrației publice locale din raionul Fălești. În sala Palatului raional de Cultură, unde s-a desfășurat ședința, au fost prezenți Prim – ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, membrii cabinetului de miniștri, secretarii de stat ai ministerelor, reprezentanții administrației publice locale, a serviciilor desconcentrate, agenți economici și societatea civilă.

 Ședința a fost deschisă de președintele raionului , Iraida Bînzari, care a prezentat o informație generală despre raion, realizările din ultimii ani , cît și perspectivele de dezvoltare pe viitor. Totodată au fost enumerate principalele probleme care necesită o implicare active.

 Prim – ministrul, Pavel Filip a prezentat principalele direcții de activitate ale guvernului orientate spre stabilizarea situației economice din țară și deblocarea finanțării externe, în prezent, autoritățile sunt concentrate pe promovarea reformelor și a proiectelor de modernizare a țării. În acest sens, premierul a  evidenţiat reforma administraţiei publice centrale, lansată pentru sporirea eficienţei instituţiilor statului și reformele inițiate pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, care au generat creșterea economică, oferind statului posibilitatea de face investiții sociale.

 Un eveniment de anvergură a avut loc la 21 iunie, curent, în sala Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir”, o minunată sărbătoare dedicate antreprenorilor de succes de pe plaiul făleștean. Gala festivă de înmânare a trofeelor învingătorilor concursului raional Cel mai bun antreprenor al anului 2017 a fost deschisă cu o frumoasă melodie interpretată la vioară de vioristul Școlii de arte  din s.Mărăndeni.

 Cu un mesaj  de  salut  pentru  cei prezenți a venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, care a informat publicul despre situația economică din raion, despre succesele antreprenorilor,  realizările lor remarcabile în plan profesional, îndemnându-i  pe viitor să contribuie mai activ la dezvoltarea activității antreprenoriale. Consiliul raional  a inițiat organizarea anuală a concursului ,,Cel  mai bun antreprenor  al anului” în diverse sfere. Concursul    este la cea de-a  III-a  ediție  și  urmărește  scopul de a promova practicile de succes  în domeniul afacerilor,  de a remarca cele mai  competitive  întreprinderi  din raion care utilizează   strategii de marketing eficiente  și  ating  standarde internaționale  ale managementului calității.

Un inedit eveniment a adunat câteva sute de oameni în sala Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” din orașul Fălești, în dimineața zilei de 17 iunie, unde s-a desfășurat Festivalul Național al Dinastiilor de Familie „La Izvorul Osoiencilor”. Festivalul este organizat de Consiliul raional Fălești, Secția raională Cultură și Turism, primăria comunei Horești, Organizaţia Obştească „Horeştenii”, surorile Osoianu cu susţinerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

 Parada portului popular a dat start frumosului eveniment. Toți participanții și-au demonstrat frumoasele straie naționale - simbol reprezentativ al valorilor autentice ale patrimoniului cultural.