Vizita Președintelui raionului la gimnaziu din satul Răuțel
La 5 iunie Domnul Viorel BABII, Președintele raionului a efectuat o vizită de lucru la Gimnaziul ,, Alexei Mateevici,, din satul Răuțel, unde s-a întâlnit cu colectivul de pedagogi din cadrul instituției. În cadrul întrunirii s-au punctat niște priorități care urmează să fie realizate de către conducerea instituției și a raionului care vor fi în beneficiului cetățeanului din localitate. Doamna Svetlana TÎBÎRȚĂ, directorul gimnaziului a prezentat realizările instituției și perspectivele de viitor. Domnul Președinte este fostul elev-absolvent al acestei instituții și speră la o conlucrare bună cu conducerea gimnaziului în ce privește atragerea investițiilor, proiectelor pentru o schimbare pentru cetățenii satului Răuțel.
- Detalii
- Accesări: 1296
Festivalul-concurs național „Folclorul copiilor”, ediția a III-a
În satul Pașcași raionul Hâncești s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Festivalului - concurs național „Folclorul copiilor”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în colaborare cu Direcția Cultură și Turism Hâncești, Primăria comunei Pașcani și are drept obiective: păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor populare din folclorul copiilor; încadrarea tinerei generații în procesul de studiere și valorificare a folclorului autentic pentru copiii.
La festival au participat ansambluri folclorice, ce promovează folclorul bazat pe tradiții și obiceiuri, practicat de copii, specific localității pe care o reprezintă, inclusiv și din raionul Fălești. La festival a participat Ansamblul folcloric „Mlădița” din satul Sărata Veche, raionul Fălești, conducător artistic Maria Chilaru care s-au plasat pe locul I.
Felicitări pentru Formația folclorică „Mlădița”, Centrul de Cultură și Agrement din comuna Sărata Veche, conducător Maria Chilaru, pentru premiul I în cadrul Festivalului-concurs național „Folclorul copiilor”, ediția a III-a, satul Pașcani, raionul Hâncești.
- Detalii
- Accesări: 955
Seminar de instruire continuă
La 05 iunie în incinta Centrului Comunitar „Casa Speranței” s-a desfășurat seminarul de instruire continua cu genericul „Promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități”. ,,Protecție sau sprijin pentru persoanele cu dizabilități.”
Seminarul a avut ca scop consolidarea competențelor profesionale a angajaților serviciilor sociale cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități cât și acordarea suportului necesar în exercitarea deplină și în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Activitatea a fost organizată de Direcția Generală Asistență Socială, Protecția Familiei și Copilului unde au participat managerii serviciilor sociale și asistenții sociali comunitari.
- Detalii
- Accesări: 681
Festivalulul-concurs național de muzică corală „Teodor Țurcanu”
Duminică, 2 iunie 2019, în incinta Palatului raional de Cultură „Nicolae Lupov” din orașul Rezina, s-a desfășurat Festivalulul - concurs național de muzică corală „Teodor Țurcanu”, ediţia a IV-a, cu genericul „Cântec dulce de copii”. Evenimentul a fost organizat de către Secția Cultură Rezina în colaborare cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și are drept scop: dezvoltarea şi promovarea patrimoniului muzical coral; perfecţionarea măiestriei interpretative, revigorarea și stimularea activităţii de creaţie a formaţiilor corale de copii.
La Festivalulul - concurs național au participat coruri de copii din republică inclusiv și din raionul Fălești. La festivalul concurs a participat și corul „Speranța” al Școlii de Muzică din orașul Fălești, conducător artistic şi prim-dirijor Valentina Bulgaru maestru de concert Nelea Matcovschi,, care în cadrul evoluării au primit mențiune pentru promovarea și valorificarea artei muzicii corale.
- Detalii
- Accesări: 637
Donarea de sânge voluntară la Fălești
La 04 iunie în incinta ÎMSP ,,Centrul de Sănătate Fălești”, din orașul Fălești, începând cu orele 8.00 a început donarea de sânge voluntară de către cetățenii din raion. Campania Națională de Promovare a donării de sânge voluntare este susținută și de conducerea raionului.
Astăzi au fost invitați doritorii, oameni receptivi și bine dispuși să doneze sânge. Moldovenii fac acest act de binefacere cu plăcere gândindu-se că neapărat vor salva viața cuiva.
Printre donatorii voluntari au fost și Președintele raionului Domnul Viorel BABII, Domnii Vladimir TĂBÎRȚĂ și Roman RADU- vicepreședinți ai raionului. Constant numărul donatorilor de la an la an este în creștere. Populația raionului a înțeles cât de important este să doneze sânge și astăzi angajații din cadrul Consiliului raional Fălești, Inspectoratului de Poliție Fălești, S.A ,, Red Nord”, ÎMSP ,,Spitalul raional Fălești”, ÎMSP,, Centrul de Sănătate Fălești” și din cadrul primăriilor din raion.
De menționat faptul, că cei mai mulți donatori de sânge au fost din localitatea Musteața în număr de 30 de persoane, act de binefacere susținut activ de Domnul Constantin CUIBARI, primarul satului Musteața. Pentru toți donatorii de sânge au fost înmânate pachete cu hrană procurate de Consiliului raional Fălești în sumă de 140 lei pentru fiecare.
Campania de promovare are drept scop creșterea gradului de conștientizare a populației asupra necesității donării voluntare de sânge pentru salvarea a milioane de vieți, cât și motivarea donatorilor să continue să doneze sânge și, totodată, să motiveze oamenii sănătoși se alăture și să devină donatori.
Ne bucură faptul ca în ultimii ani numărul donatorilor de sânge este în creștere, ceea ce este un indicator foarte bun pentru sistemul de sănătate, astăzi sarcina pentru raion a fost de 70 persoane dar au donat sânge 89 persoane. Pentru viitor ne dorim ca lumea să nu fie indiferentă și să contribuie la donarea voluntară de sânge, astfel dăruind viață, dăruind speranță”.
- Detalii
- Accesări: 1481