Colectivul „Mlădițe Muzicale” în Sala cu Orgă
În ziua de Duminica Mare, 27 mai, corul de copii „Mlădițe Muzicale” al Școlii de Muzică din orașul Fălești, dirijor Raisa Melinte, acompaniator Maia Hăbășescu, a participat într-o competiție artistică desfășurată în Sala cu Orgă din or. Chișinău – Concursul Național de Muzică Corală „Hora Primăverii”, ediția a V-a. La categoria A s-au întrunit 10 colective de copii – „Lia-Ciocârlia (vârsta mică și mare), „Clipe Muzicale”, „Sfântul Dumitru” – toate din Chișinău, „Capriccio”- Orhei, „Sincopa”- Florești, „Alunelul”- Sîngera, „Mlădițe Muzicale”- Fălești, „Belcanto”- Soroca și Școala de Arte „Maria Cebotari”- Cahul. O competiție acerbă, cu colective selecte și repertorii impecabile. Membrii juriului, distinse personalități din domeniul culturii și artei – Valentin Budilevschi, Valentina Boldurat și Victor Nevoie - dirijori vestiți, Maeștri în Arte, Adrian Beldiman – compozitor, Șef Redacție Muzică la Compania Teleradio Moldova, Andriano Marian – fondator, Director la Moldavian National Youth Orchestra, au evaluat prestația scenică a colectivelor după anumite criterii: aptitudini tehnice, abilități artistice, repertoriul selectat.
- Detalii
- Accesări: 1277
Făleștenii la Festival iProsop
În ziua de 27 mai, de Duminica Mare, Secția Cultură și Turism Fălești, cu o expoziție inedită de 70 de prosoape din cele mai alese, a participat la Festivalul „iProsop”, ediția a III-a, eveniment dedicat tradiției locale a prosopului țesut manual, organizat în satul Selemet, raionul Cimișlia, de către primăria locală în parteneriat cu A.O. Familii Migrante.
Din raionul Fălești au participat Muzeul raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” cu filialele Călugăr, Horești și Risipeni, muzeele de istorie și etnografie din satele Pîrlița și Glinjeni, casa de cultură din comuna Sărata Veche. Expoziția făleștenilor a fost vizitată, admirată și evaluată nu numai de conducerea primăriei și raionului, dar și de experți în domeniu la nivel local și republican. În adresa noastră au fost spuse cuvinte de mulțumire pentru atitudinea de conservare, păstrare, valorificare și promovare a prosopul autentic, felul de a țese prosopul cu modele în pânză și cel de broderie cu diferite elemente specifice zonei noastre.
Sărbătoare frumoasă, cu programe artistice diverse, culminația cărora a fost evoluarea strălucită a interpretei Zinaida Julea, Artistă a Poporului.
- Detalii
- Accesări: 956
Inaugurarea Centrului de Informare și Consiliere în Afaceri la Bălţi
Centrul de Informare și Consiliere în Afaceri a fost creat prin intermediul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Proiectul este implementat de People in Need Moldova, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională”.
Platforma pentru promovarea potențialului economic și investițional al Regiunii de Dezvoltare Nord se bazează pe modelul și bunele practici din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Moravia de Sud din Republica Cehă. Schimbul de experiență cu specialiștii cehi i-a oferit echipei ADR Nord o perspectivă mai clară asupra strategiilor de atragere a investițiilor și de colaborare cu partenerii externi
- Detalii
- Accesări: 1675
A V I Z !
Stimați cetățeni, conform scrisorii informative nr. 01-19/53 din 07.05.2018 parvenite din partea Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din cadrul Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova vă informăm că în fondurile documentare ale Arhivei Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova sunt depozitate un număr impunător de documente privind evoluţia social-politică, economică şi culturală a localităţii Făleşti, precum şi a satelor/comunelor din raion.
Limitele cronologice ale documentelor depozitate în Arhivă ce vizează istoria localităţilor din raionul Făleşti reflectă preponderent perioada sovietică şi cuprinde anii 1940-1991.
Documentele păstrate sunt: fondul arhivistic al Comitetului raional Făleşti al PCM şi organizaţiile primare de partid, Comitetul raional Făleşti al ULCTM, Comitetul de partid sătesc de producere Făleşti al PCM, Comitetul sătesc de producere Făleşti al comsomolului precum şi documentele organizaţiilor obşteşti şi instituţiilor sindicale de ramură.
Cine este cointeresat în valorificarea acestor documente, vă aducem la cunoştinţă, că la dispoziţia cercetătorilor activează sala de studiu a Arhivei OSP a RM.
Alte informaţii suplimentare la tel. 022 237-410 , 022 234-311
- Detalii
- Accesări: 1413
Vizita de lucru a președintelui raionului în primăria Răuțel
La 25 mai curent, Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului însoțit de specialiștii din cadrul Consiliului raional și reprezentanții serviciilor desconcentrate a efectuat o vizită de lucru în primăria Răuțel. În cadrul vizitei specialiștii Consiliului raional s-au familiarizat cu activitatea primăriei, a instituțiilor de învățământ și cele de cultură, au fost inspectate obiectivele de infrastructură din comunitate.
Doamna Iraida a vizitat Instituția Publică Gimnaziul ,,Alexei Mateevici” și Centrul de Meșteșuguri Tradiționale din satul Răuțel. La ședința de totalizare s-a menționat reușitele autorității publice locale Răuțel pe parcursul ultimilor ani de activitate care au produs schimbări vizibile spre binele cetățeanului, aplicându-se bunele practici în domeniul administrației publice - ca crearea unui Centru de Meșteșuguri Tradiționale, iluminarea stradală în totalitate a localității, implementarea cărora au fost posibile grație conlucrării eficiente a Consiliului local și a primarului. Pentru viitor s-au trasat unele probleme care urmează a fi soluționate cu implicarea specialiștilor primăriei și a Consiliului raional.
- Detalii
- Accesări: 1655