Conferința de lansare a proiectului Eminescu – Univers Plastic
Astăzi a avut loc conferința de lansare a proiectului „Eminescu – Univers Plastic”, desfășurată în sala de conferințe a Primăriei orașului Fălești. La frumosul eveniment au participat Domnul Valeriu Muduc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Domnul Vadim Roșca, Președintele raional Fălești, Domnul Alexandr Severin, Primarul orașului Fălești și Doamna Osadța Mariana, șefa Direcției Generale Educație Fălești. Coordonatorul proiectului, Damian Furdui, a prezentat publicului etapele de desfășurare ale Taberei de Sculptură, ce se desfășoară în perioada 14–27 iulie 2025 în orașul Fălești. În cadrul taberei, 4 sculptori și artiști plastici vor realiza din piatră de travertin 4 sculpturi monumentale, inspirate din opera nemuritoare a lui Mihai Eminescu. Acestea vor fi amplasate ulterior în parcul din orașul Fălești, cartierul Victoria.
În cadrul conferinței, Președintele raionului, domnul Vadim Roșca, a menționat participanților despre implementarea proiectului și durabilitatea lui în domeniul culturii.
- Detalii
- Accesări: 32
SECERIȘ 2025
Fermierii din raion au dat start recoltării cerealelor, a orzului de toamnă, rapiței și a mazării, iar în următoarele zile v-a începe și recoltarea în masă a grâului.
În urma vizitelor efectuate în gospodăriile raionului, estimările specialiștilor din cadrul secției Agricultură și Alimentație și a agricultorilor arată că în acest an se prevede o recoltă bogată de produse agricole.
Astfel, se prognozează o recoltă globală de 94740 t, inclusiv 73000 t de grîu. Culturile cerealiere de toamnă și rapița în toate categoriile de gospodării pentru recolta anului 2025 au fost semănate pe o suprafață de circa 20639 ha. Majoritatea gospodăriilor dispun de tehnică performantă pentru recoltarea cerealelor, la care sunt antrenate circa 168 de combine și 175 de mașini și tractoare pentru transportarea producției de la cîmp la fățare.
Pentru buna desfășurare a procesului de recoltare și evitării cazurilor de accidentare, specialiștii din cadrul secției Agricultură și Alimentație a Consiliului raional au transmis agenților economici și APL de nivelul I informații privind asigurarea securităţii şi implementării măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi a incendiilor în perioada de recoltare a culturilor agricole de I grupă a anului agricol 2025.
INFORMAȚIA OPERATIVĂ
privind recoltarea culturilor de câmp, în sectoarele producţie marfă,
(intreprinderile agricole + gospodăriile țărănești) pe raionul Fălești
la data de 18 iulie 2025
Cultura |
Suprafața(ha) |
% |
Volum global, (tone) |
Productivitatea, (t/ha) |
|
Supusă recoltării, (ha) |
Recoltată, (ha) |
||||
Grîu de toamnă |
14069 |
4688 |
33,2 |
25700 |
5,5 |
Orz de toamnă |
1217 |
741 |
60,9 |
3911 |
5,3 |
Orz de primăvară |
87 |
43 |
49,4 |
162 |
3,8 |
Mazăre |
727 |
541 |
74,4 |
1891 |
3,5 |
Rapiță |
4539 |
3460 |
76,2 |
11399 |
3,3 |
TOTAL |
20639 |
9473 |
46,5 |
43063 |
X |
- Detalii
- Accesări: 39
Atelier de formare pentru comunicatorii autorităților publice locale
La data de 16 iulie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional Fălești a fost organizat un atelier de informare pentru comunicatorii autorităților publice locale, secretarii consiliilor locale din cadrul autorităților publice locale de nivelul II și I privind combaterea dezinformării prin comunicare eficienta, organizat de Transparency International Moldova de comun cu Secția Administrație Publică din cadrul Consiliului raional Fălești.
Formatori ai atelierului a fost doamna Elena Căpățînă, consultanță comunicare Transparency International și domnii Constantin Hareitdinov, verificator de fapte, jurnalist al ziarului ,,SP” și Ștefan Bejan, expert watchdog.
Scopul atelierului a fost consolidarea capacităților autorităților publice locale din raionul Fălești în comunicarea strategică cu publicul în contextul dezinformării și crizelor.
- Detalii
- Accesări: 44
Absolvirea cursului european „Manager de proiect – Fonduri Europene”
Astăzi, 15 iulie 2025, în incinta Consiliului raional Fălești, au fost înmânate certificatele de absolvire a Cursului cu recunoaștere europeană „Manager de proiect – Fonduri Europene” pentru 21 de persoane, angajați ai instituțiilor publice din raioanele Fălești, Glodeni, Drochia și municipiul Bălți.
Cursul a fost organizat de furnizorul de formare profesională „FIATEST” SRL din București, iar certificatele au fost emise de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) din România, sub egida Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Ministerului Educației.
Certificatele au fost înmânate de către Domnul Sorin Chiriță – lector principal, manager în atragerea de fonduri europene, consilier în dezvoltare urbană, Domnul Iurie Ciocan – președintele PSD România în Republica Moldova și de către Domnul Vadim Roșca – președintele raionului Fălești.
În urma participării la aceste cursuri, absolvenții au obținut competențe profesionale esențiale, precum: planificarea activităților de integrare a proiectelor în cadrul organizațiilor, elaborarea documentației necesare pentru managementul de proiect, managementul resurselor materiale și planificarea eficientă a acestora, precum și alte abilități specifice managementului de proiect.
Președintele raionului, Domnul Vadim Roșca, a felicitat toți absolvenții, urându-le mult succes în valorificarea noilor competențe pentru dezvoltarea comunităților locale.
Le aducem sincere mulțumiri domnilor Iurie Ciocan și Sorin Chiriță, fără de care nu era posibilă organizarea acestui curs.
- Detalii
- Accesări: 61
Festival dedicat Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
Cu binecuvântarea și în organizarea Eparhiei de Bălți și Fălești, la data de 15 iulie 2025, în incinta Mănăstirii de maici „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Călinești, s-a desfășurat un eveniment de profundă semnificație spirituală și culturală, Festivalul dedicat Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Manifestarea a reunit credincioși, preoți, oficialități locale și invitați de onoare, într-un spirit de unitate și recunoștință față de moștenirea lăsată de marele domnitor al Moldovei.
La eveniment a fost prezent și președintele raionului Fălești, domnul Vadim Roșca, care a transmis un mesaj de susținere pentru valorile istorice, identitate și religioase ale neamului nostru.
Mulțumim organizatorilor pentru efortul depus în păstrarea vie a memoriei Voievodului Ștefan cel Mare, simbol al credinței, dăruirii și verticalității.
- Detalii
- Accesări: 112