Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Stimați lucrători din agricultură și industria prelucrătoare!

 

Ziua lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare marchează sfârșitul anului agricol, sărbătoare deosebit de semnificativă, destinată meseriei Dumneavoastră, care este marcată nu întâmplător în ultima duminică a lui brumar. 

La fel ca și toamna, sunteți cei care până târziu, ne aduceți roade, meritând deplina noastră admirație pentru înnăscutul har gospodăresc de care dați dovadă.

Cu deosebitul prilej îmi exprim admirația față de agricultorii din raionul nostru, devotați gliei   care prin munca asiduă depusă zi de zi, ne aduc pe masă rodul muncii lor – pâinea, atât de prețioasă și necesară pentru fiecare. 

În pofida tuturor impedimentelor la care este supus sectorul agrar, agricultorii au demonstrat că, pot depăși orice obstacol pentru a aduce dezvoltarea  durabilă a domeniului agrar. Este imperioasă aprecierea aportului adus la succesul comun și de către lucrătorii din sectorul zootehnic prin sporirea volumului de producție animalieră și avicolă și recunoașterea importanței muncii prestatorilor, care au contribuit ca recoltele să devină un bun arsenal de produse agroalimentare.

Exprim  profundă mulțumire și recunoștință pentru munca plină de responsabilitate, abnegație și dăruire de sine depusă la creșterea și recoltarea  roadelor bogate.

Vă doresc multă sănătate, bunăstare, noi și îmbucurătoare succese, împliniri pe potriva aspirațiilor și doleanțelor,  lumină și căldură în căminele familiale.

Rămâneți și în continuare, mândria raionului nostru prin demnitatea Dumneavoastră.

Să avem ploi la timp și recunoștința cuvenită vredniciei pe care o manifestați.

Cu profund respect,

Sergiu FÎNTÎNA,  Președintele raionului Fălești

STIMAȚI PROFESORI!

  Vă aducem cele mai sincere si frumoase urări de bine, sănătate și prosperitate cu ocazia sărbătorii profesionale. Vă transmitem cuvinte de mulțumire pentru munca imensă pe care o depuneți pentru educarea și instruirea tinerelor generații.

  Ziua profesională a lucrătorului din învățământ reprezintă pentru întreaga societate un  simbol semnificativ al conștientizării, înțelegerii și aprecierii contribuției vitale, pe care o au cadrele didactice pentru educație și dezvoltarea națiunii.

  Activitatea Domniilor voastre impune ideea, că Educația, ca instrument al Adevărului, devine cea mai importantă filă în natura umană a Țării.

  Fără nici o ezitare conștientizăm astăzi cu plenară certitudine și mândrie, că  Dumneavoastră sunteți cei, care  imprimați rafinament și realism învățământului, amplitudini spre formarea unor discipoli competenți în ale vieții și existenței.

  Vă adresez sincere felicitări, însoțite cu expresii de gratitudine, recunoștință și înaltă apreciere a nobilei Dumneavoastră activități desfășurate pe tărâmul educațional.

  Vă dorim, scumpi  pedagogi, multă sănătate și energie, viață plină de satisfacția împlinirilor profesionale.

  Cu respect,

  Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului

Stimați lucrători din sfera protecției sociale a populației

  A treia duminică a lunii septembrie, este consemnată anual sărbătoarea Dumneavoastră profesională. Cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale a populației aduc sincere felicitări și urări de bine tuturor angajaților din domeniu.

  Cu siguranță protecția socială este una dintre cele mai nobile meserii, asistentul social intervenind  mereu la schimbările economice și sociale care afectează persoanele vulnerabile și comunitățile cu resurse financiare limitate.

  Totodată înțelegem destul de bine că domeniul în care activați nu prea are parte de răgaz în privința celor obținute, pentru că oricât nu s-ar întreprinde, mereu  urmează de soluționat problemele oamenilor aflați în situații de risc.

 Cunoaștem  că domeniul în care activați este unul dificil și constatăm , că datorită perseverenței, străduinței și abnegației Dumneavoastră, așteptările  cetățenilor din raion de  a fi protejați sunt, în temei, respectate și îndreptățite.

  În pofida tuturor greutăților, cu care vă confruntați în activitatea Dumneavoastră, cu deosebită răbdare, dedicație, pricepere si competență,  sunteți cei, care ștergeți lacrima unui bătrân uitat, cei, care mângâiați creștetul unui copil nefericit, cei, care adăpostiți un trecător necăji, cei, care veniți cu un sfat către o mamă disperată.

  Cu prilejul  sărbătorii  profesionale, îmi exprim  profund recunoștința și Vă adresez sincere felicitări, însoțite cu alese cuvinte și urări de sănătate, voie bună și realizări frumoase în activitatea cotidiană,  unde trasați scopuri bine determinate spre binele oamenilor raionului și al tarii, promovând  uneori și voluntariatul cu activități de caritate și toleranță pentru cei mai triști ca noi.                                     

  Cu alese considerațiuni,
  Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești

Dragi angajați ai domeniului financiar!

  La 15 august in Republica Moldova, tradițional, se sărbătorește Ziua lucrătorului din domeniul financiar, care a fost aprobată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 216 din 12 iulie 1995. Deoarece activitatea noastră este influenţată şi de activitatea celor din domeniul finanţelor, venim cu profundă recunoştinţă pentru toţi cei care muncesc în domeniul financiar al raionului și al ţării.

  Datorită profesionalismului angajaților noștri, banii publici sunt calculați minuțios și sunt orientați spre acoperirea necesităților stringente ale raionului nostru.

  Apreciez înalt aportul fiecărui coleg din cadrul Consiliului raional  și a Direcției Generale Finanțe și Economie pentru gestionarea corectă, eficientă și responsabilă a banilor publici.

zf 2023 1  Aportul Dumneavoastră joacă un rol important în dezvoltarea și consolidarea economiei  raionului, iar responsabilitatea dumneavoastră asigură buna activitate a instituțiilor de stat, cât și a celor private - ceea ce face ca să aducă siguranță în ziua de mâine pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.

 Vă doresc multă sănătate, bunăstare și noi performanțe în plan profesional și personal. Vă mulțumim pentru implicarea și dezvoltarea continuă a sectorului economic financiar!

  Vă dorim prosperitate, chibzuinţă, responsabilitate şi realizarea celor mai îndrăzneţe visuri..

Cu profund respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești