Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  O națiune nu are un viitor dacă se hrănește doar cu trecutul.
 
Dar uitând trecutul nu avem șanse de a edifica viitorul
  
 Festivalul Internațional de Cultură și Civilizație românească ,, Românașul,, ediția a X-a, Iași, s-a desfășurat în perioada 01.07.-05.07.2019, la care ansamblul de dansuri ,,Favorit,, a avut onoarea să fie invitat special, să ne reprezinte cu succes și să câștige admirația publicului. 
 La acest festival au fost invitați  și reprezentanți ai  Direcției Generale Educație de către administrația Școlii Gimnaziale ,, B.P. Hașdeu,, din municipiul Iași. Este important că s-au pus începuturile unei noi colaborări între Inspectoratul Școlar al Județului Iași și Direcția Generală Educație Fălești, între Școala Gimnazială ,, B.P. Hașdeu,, din municipiul Iași cu IET din satul Pîrlița și LT ,, I.Creangă,, Fălești.
 Evenimentul a avut drept scop crearea acelui context care să permită formarea unor noi oameni de cultură, să producă și astăzi valori cu care să se legitimeze peste o sută de ani cei care vor fi după noi, să protejeze patrimoniul, însă în același timp să încurajeze creația.
 Dacă dorim să ne îndeplinim dezideratele și obiectivele majore ca națiune, ca popor nu putem decât să depunem toate eforturile pentru a realiza consens și coeziune națională bazate pe principii și valori reale, prin dialog permanent.

Galerie foto