Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Muzeul de Istorie şi Etnografie din or. Făleşti este fondat în anul 1975 în baza celor 11 sculpturi lucrate în bronz, gips şi lemn, donate de însăşi autorul acestora, sculptorul pămîntean, originar din  localitatea  Albineţul Vechi  Lazăr Dubinovschi, renumit nu numai în Moldova, dar şi în întreaga lume. Astăzi galeria de sculpturi este cartea de vizită a Muzeului, deoarece prezintă interes de ordin valoric şi artistic şi cuprind  personaje din viața reală, pe care Dubinovschi i-a întîlnit pe parcursul vieții sale, colecţie care face exzistentă în timp și spațiu instituţia muzeală.  Despre lucrările sale ce reprezintă busturile unor personalităţi din ţară şi de peste hotare ca: artiştii Chiril Ştirbu, Arkadii Raikin (1946), generalul român Teclu (1967) şi colonelul rus Gusak (1954), pianistul rus Pavel Serebreakov (1972), eroul Boris Glavan (1947), ciobanul Panţu(1966), compoziţiile „Semănătorul”(1950), „În robie”(1945),„Tinereţea”(1957), „Preşedintele de colhoz”(1967) Lazăr Dubinovschi scria: „Ceva am îndrăgit în fiecare personaj şi cu aceasta mă împărtăș cu spectatorii mei, propunîndu-le să privească la acești oameni cu ochii mei ”.

 

La început Muzeul a fost amplasat într-o căsuţă mica din preajma Complexului memorial, ca mai apoi în 1989, în urma majorării numărului de exponate, printre care şi cu o colecţie valoroasă  de 39 de picturi cu aspecte din viaţa culturală  şi socială a raionului ale unor pictori vestiţi din Moldova, să fie transferat în clădirea renovată a pinotecii raionale. În anul 2005 Muzeul este tranferat în alt edificiu, renovat şi destinat special  în care înstituţia îşi desfăşoară activitatea pînă în prezent. La 28 decembrie 2005, prin decizia Consiliului raional, Muzeului i se atribuie statut de instituţie raională în numele lui Lazăr Dubinovschi, iar începînd cu anul 2014 au fost instituite  trei filiale ale Muzeului raional în localităţile  rurale Călugăr, Horeşti şi Risipeni cu personal remunerat.

Astăzi Muzeul posedă o colecţie de 12100 exponate, care sînt amplasate pentru public în patru săli spaţioase. şi bine amenajate. Colecţia prezintă interes pentru vizitatori prin diversitatea şi valoarea ei patrimonială,  aici sînt expuse piese ce ţin de etnografie, istorie, pictură, sculptură, arheologie, tehnică militară, numismatică, filatelie, documente şi manuscrise etc. De o însemnătate deosebită este colecţia de cărţi vechi bisericeşti în limba slavonă veche, icoane vechi datate cu sec.XVI, piese muzeistice găsite în urma săpăturilor arheologice lîngă localităţile din teritoriu Pruteni şi Valea Rusului – obiecte din Era Bronzului şi a Pietrei. E diversă şi bogată colecţia portului popular: cămaşe naţionale pentru bărbaţi şi femei ţesute din pînză de casă, şerveţele din cînepă, covoare ţesute ş.a. În colecţia de monede datate de la 1700 încoace se află şi două monede romane de la împăratul Mark Aureliu, iar colecţia de picturi cuprinde  lucrări, efectuate în special pe pânză, ale unor pictori renumiţi din Moldova – A.D.Romanescu, A.A.Oprea, F.A.Hămuraru, P.G Jerega, A.I. Zevina, A.V.Catalnikov, V.N. Bahcevan, V.Toma,Iu. Şibaev, O.Orlova ş.a., picturi care oglindesc aspecte din viaţa făleştenilor în diferite perioade de timp.

Activitatea de cercetare ştiinţifică  documentară, precum şi activitatea expoziţională este permanentă în munca muzeografilor din această instituţie. E necesar de menţionat, că în incinta Muzeului sînt vernisate expoziţii permanente de exponate, ce prezintă interes deosebit pentru publicul din comunitate, precum şi pentru vizitatorii şi oaspeţii sosiţi în raion din alte localităţi şi de peste hotare, acestea  fiind completate periodic cu noi piese colecţionate:

-          “Galeria sculpturilor lui Lazăr Dubinovschi”;

-          “Din zestrea neamului” (piese autentice etnografice);

-          “ Galeria personalităţilor din Moldova, originari din ţinutul Făleşti”;

-          “Ei au dus pe umeri războiul…”dedicată eroilor eliberatori ai raionului, precum şi a   pămîntenilor, care au luptat pe alte meleaguri în timpul  războiului  din 1941-1945;

-          “Arhitectorul  Valentin Isak” ş.a.

 Au devenit deja tradiţionale şi vernisarea expoziţiilor cu character tematic dedicate istoriei localităţilor raionului, sărbătorilor naţionale, Zilei Muzeelor,  cu ocazia hramurilor ş.a., organizarea anuală a Zilelor Europene ale Patrimoniului  cu desfăşurarea Zilelor uşilor deschise pentru Muzeu, convorbirilor şi discuţiilor  privind piesele de muzeu vernisate, excursii în grup şi individuale etc.  Anual Muzeul este vizitat de circa 7-8 mii  persoane,  de delegaţii din România, Rusia,  Italia, Ukraina, Germania, Israil ş.a.

Cu alte informaţii despre activitatea Muzeului raional de Istorie şi Etnografie “Lazăr Dubinovschi” din Făleşti, dar şi despre activitatea altor muzee din raion vom reveni în paginile următoare.