Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  La 28 august 2012 a fost semnat contractul de grant privind implementarea proiectului „Creşterea activităţii de siguranţă a populaţiei din valea rîului Prut”, finanţat  de Uniunea  Europeană prin Programul  Operaţional Comun România -  Ucraina -  Republica Moldova 2007 – 2013, la care Consiliul raional Făleşti este partener principal. Proiectul respectiv a fost depus de Administratia de Stat a Raionului Novoselitsea în parteneriat cu Consiliul raional Novoselitsea, regiunea Cernăuţi, Ucraina, Departamentul de stat pentru protecţia mediului din regiunea Cernăuţi, Ucraina, Consiliul raional Făleşti, Republica Moldova, Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani, România, Asociaţia Obştească „CUTEZĂTORUL”, Făleşti şi Centrul Bucovinian pentru Dezvoltare şi Reconstrucţie din oraşul Cernăuţi, Ucraina.

  La  2 octombrie în localitatea Boiani, raionul Novoselitsea, regiunea Cernăuţi, Ucraina a avut loc conferinţa de presă, consacrată lansării oficiale a proiectului. La eveniment au participat peste 50 de reprezentanţi ai partenerilor de proiect, organelor administraţiei şi instituţiilor publice locale, mass-media.

  Conferinţa a fost deschisă de dl Gheorghe Nichitovici, presedintele Administraţiei de Stat a raionului Novoselitsea şi moderată de mangerul proiectului da Svetlana Scriculeac. În cadrul evenimentului au mai luat cuvîntul şi au răspuns la întrebări domnul Diomid Şova, presedintele Consiliului raional Novoselitsea, Dana Boariu, şefa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, România, Victor Cimpoieş, directorul Centrului de Cooperare Transfrontalieră şi Integrare Europeană a Consiliului raional Făleşti ş.a.. 

  În cadrul proiectului respectiv Consiliul raional Făleşti are calitatea de partener principal şi beneficiază de un buget în valoare de peste 220 de mii de euro. Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni avînd ca obiectiv general îmbunătăţirea mediului ecologic în zona de graniţă, prin creşterea gradului de siguranţă a populaţiei în valea rîului  Prut.

Produsul principal al proiectului va fi crearea în oraşul Făleşti şi în primăriile Taxobeni, Horeşti, Pruteni, Hînceşti, Călineşti şi Chetriş a 7 centre de informare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă privind inundaţiile din zona rîului Prut şi alte calamităţi naturale.  

  Evenimentul a continuat cu un treining de două zile cu echipa transfrontalieră a proiectului privind punerea în aplicaţie eficientă a acţiunii, organizat de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava. 

 

                                 

Lansarea oficială a proiectului

Discutii cu managementul proiectului și colaboratorul BRCT Suceava Nina Barîsnicova