Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a Ministerului Afacerilor Interne, ca organ al administrației publice în domeniul apărării împotriva incendiilor, în temeiul prevederilor art.1, 3 și 22 ale Legii nr. 267 din 09.11.1994, solicită întreprinderea măsurilor de prevenire și combatere a incendiilor de vegetație uscată:
1. Interzicerea utilizării focului deschis pentru arderea vegetației uscate și a altor resturi vegetale.
2. Respectarea modului sănătos de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale de orice proveniență.
3. Realizarea acțiunilor privind lichidarea gunoiștilor neautorizate, colectarea frunzelor și resturilor vegetale, cu transportarea acestora în locuri special destinate întru evitarea aprinderii de la diferite surse de foc.
4. Delimitarea prin fâșii de protecție (arate) a localitățiilor, ocoalelor silvice, obiectivelor și drumurilor față de cîmpurile de vegetație uscată ce prezintă pericol de incendiu.
În conformitate cu prevederile art.10, lit. c) al Legii nr.267 din 09.11.1994, autoritățile Administrației Publice Locale sunt obligate să asigure îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul din subordine.
În conformitate cu prevederile art.79 al Codului Funciar nr.828 din 25.12.1991, întreținerea terenurilor și modul lor de protecție este ca obligațiune pentru deținătorii de teren, nominalizații sunt obligați să protejeze terenurile prin înlăturarea resturilor vegetale de pe suprafețele gestionate respectînd modul stabilit de colectare.
Neexecutarea prezentelor obligațiuni se sancționează conform art. 117, pct.3, precum și încălcarea regulilor de gestionare a deșeurior se sanționează conform art.154 al Codului Contravențional.
- Detalii
- Accesări: 562
Secţia Situații Excepționale Făleşti, Vă informează că, în legătură cu apariţia stării de alertă pe piaţa gazelor naturale din Republica Moldova, începînd cu data de 23.10.2021, ora 08:00, şi pînă la data de 30.11.2021, la indicaţia şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe teritoriul Republicii Moldova cît şi în raioanele ţării a fost activat Centrul de Dirijare în Situaţii Excepţionale cît şi Punctul Teritorial de Dirijare în Situaţii Excepţionale.
În acest context, conducerea Secţiei Situații Excepționale Făleşti, Vă informează că Punctul de Dirijirare a Situații Excepționale îşi desfăşoară activitatea în cadrul Unităţii de Salvatori şi Pompieri şi solicităm tuturor şefilor de instituţii, intreprinderi, conducători a obiectivelor economiei naţionale, monitorizarea permanentă a activităţii şi nivelului de pregătire şi funcţionare în condiţiile situaţiei excepţionale la capitolul gaze naturale şi energie electrică.
Despre apariţia situaţiilor de urgenţă în acest domeniu, informati la nr. de telefon 0259-2-22-01 sau la apelul unic de urgenţă 112.
- Detalii
- Accesări: 452
Fenomenul prognozat: Instabilitate atmosferică:
Conform datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Astăzi 11 iunie 2021, în intervalul orelor 1300 - 2100, se prevăd descărcări electrice, izolat cu averse puternice (>15 l/m2) însoțite de vijelie 15-18 m/s și grindină.
11 iunie 2021
ora: 09:55
Centrul Operativ de Dispecerat Republican al IGSU
- Detalii
- Accesări: 484
PROGNOZĂ HIDROLOGICĂ:
Conform datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de Acumulare Dnestrovsk (r. Nistru), pînă la 450 m/s.
Centrul Hidrologic Prognozează, în intervalul 01-04 iunie, 2021, creșterea nivelului apei față de nivelul din 01 iunie pe sectorul:
- s. Naslavcea – or. Camenca cu 0,6 - 1,2 m.
Apa se va scurge în limitele albiei minore.
Data: 01 iunie 2021
ora: 12:00
Centrul Operativ de Dispecerat Republican
- Detalii
- Accesări: 427