Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  Fiecare popor își are tradițiile și obiceiurile sale, care îi definesc esența, năzuințele și speranțele. Pentru poporul nostru, Mărțișorul are o semnificație aparte – e simbolul vieții, al dragostei și purității, care ne aduce sentimentul reînnoirii și al speranțelor. Fiind remarcat şi reușit valorificat, valoarea căruia a fost pusă în evidență, mărțișorul strămoșesc a stat la originea multor sărbători frumoase din republică. Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, ctitor al căruia a fost regretatul Alexandru Fedco, fost director al Filarmonicii din Chișinău, a avut loc în 1967. Organizat anual, în 2023 festivalul este la cea dea 57-a ediție. Astfel, astăzi, în incinta Platului raional de cultură „Mihai Volontir”, orașul Fălești a avut loc deschiderea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor – 2023”. La eveniment ne-au onorat cu prezența și cu cuvinte deosebite, vicepreședinții raionului Fălești: Veceaslav TAMBUR, Mihai PRODAN, Veaceslav FUSU, precum și Mariana OSADȚA, șefa Direcției Generale Educație și Cultură Fălești. 

  • FIMM-2023_1
  • FIMM-2023_2
  • FIMM-2023_3

 În scenă au evoluat elevii Școlii de muzică din orașul Fălești, Școlilor de arte din satele Glinjeni și Mărăndeni, Formația folclorică „Auraș Păcuraș”, Ansamblul de dans popular „Făleșteanca”, Ansamblul de dans „Favorit”, precum și Orchestra de muzică populară „Păunaș”.

  Ne-a bucurat faptul că ne-au fost alături primari, șefii serviciilor desconcentrate, specialiști ai Consiliului raional Fălești și locuitori din întreg raion. Ei au savurat deplin muzica bună, performanța artiștilor și voia bună creată de dansatori.

  Muzica bună întotdeauna a avut menirea să atingă strunele sufletului și să-și găsească mereu loc în inima celor care o ascultă.

  Bucurați-vă de soare, bucurați-vă de ghiocei, bucurați-vă de frumoasele zile ale primăverii și primiți cu drag Mărțișorul în sufletele dumneavoastră.

  Mai multe fotografii