Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Recent, la 12 mai s-a produs o nouă întîlnire a cititorilor Bibliotecii publice raționale cu  băștinașa Raisa Plăieșu,  autoare a 20 de volume de versuri pentru copii,  membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova,  în cadrul căreia a fost lansat volumul de versuri al poetei „Timpul din noi”. Fiind timp de doi ani și redactor-șef al ziarului „Izvorul Credinței”, precum și președinte al Cenaclului literar-creștin „Cuvântul” al Mănăstirii „Sf. Apostol Andrei” din Durlești, Raisa Plăieșu a fost însoțită de Preacuviosul Arhimandrit Mitrofor Andrei Caramalău, Stareț al Mănăstirii și Exarhul Mănăstirilor din Basarabia.

În sala spațioasă  de festivități a Școlii de Muzică, unde a avut loc întîlnirea cu genericul „Vocația de a trăi în lumina dalbă a cărții”, s-au adunat elevi ai liceelor din oraș, profesori, bibliotecari. Pe ecran s-au perindat secvențe din viața scriitoarei, întîlniri cu cititorii din alte localități ale țării, iar pe fonul propriilor versuri recitate de Raisa Plăieșu, s-au derulat un șir de imagini despre  Mănăstirea „Sf. Apostol Andrei”.

Cuvîntul de deschiderea a activității i-a aparținut directorului Bibliotecii publice raionale „M.Eminescu”  Tatiana Galbici, apoi un grup de elevi  i-au recitat emotiv unele versuri, care au reîntors-o pe poetă în anii copilăriei, i-au amintit de lunca Prutului de lîngă localitatea Valea Rusului unde s-a născut, de casa părintească cu ferestrele spre soare, unde a crescut împreună cu cei șase frați și surori, ea fiind cel de-al șaptelea copil în familie, de vara caldă cu cireșe coapte…, fapt ce a bucurat-o nespus pe scriitoare.

 

Apoi Raisa Plăieșu a povestit despre calea ei de muncă și realizări scriitoricești, despre faptul, că inspirațiaversurilor sale poate fi găsită în orice, o inspiră tot, este îndrăgostită de artă, de oameni, de lumină, dar mai mult de credința în Bunul Dumnezeu. Unele versuri au fost puse de către poetă pe note muzicale, pe care le-a și propus spre audiere publicului în propria interpretare.

Și  discursul Starețului Andrei a fost apreciat de toți spectatorii, Domnia sa ne-a îndemnat să fim mai buni și mai toleranți unul față de altul, să avem credință în suflet, să tratăm persoanele cu dizabilități fără discriminare și să promovăm egalitatea între oameni. I-au mai apreciat versurile Veronica Belevici, profesor, LT „M. Eminescu”, Maria Negoiță, profesor și consăteanca, Raisa Melinte, profesor, Școala de Muzică, Natalia Vrabie, specialist principal, Secția Cultură și Turism.

 În cadrul întîlnirii a fost dat startul acțiuii de caritate „Urcați în corabia lui Noe”  pentru colectarea finanțelor întru ajutorarea efectuării lucrărilor de pictură a Mănăstirii ”Sf. Ap. Andrei” din or. Durlești, mun. Chișinău, suma inițială colectată a fost modestă, dar acțiunea va continua.

      Povestea vieții Dnei Raisa Plăieșu nu se termină aici.... să încercăm să o cunoaștem mai bine recitindu-i versurile, ascultîndu-i gîndurile și păsul...

Mai multe fotografii aici