Ședința comisiei de încorporare în Serviciul Civil (de alternativă)
Astăzi, 21 octombrie curent, Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului, președintele comisiei raionale de recrutare-încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil ( de alternativă) a convocat în ședință membrii comisiei pentru examinarea cererilor tinerilor care au solicitat scutirea de serviciul militar în termen și satisfacerea Serviciului Civil (de alternativă) în toamna anului curent.
În conformitate cu dispoziția nr.34 din 19.07.2021 emisă de către Centrul Serviciului Civil al Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la organizarea Serviciului Civil (de alternativă) NR. 156-XVI din 6 iulie 2007, primirea cererilor motivate din partea cetățenilor privind scutirea de serviciul militar în termen și de încorporare în serviciul civil s-a efectuat în perioada de la 02.08.2021-30.09.2021.
Perioada de la 01.10.2021-30.11.2021 este termenul de încorporare în serviciul civil și încheierea contractelor privind îndeplinirea serviciului civil.
Astăzi au fost examinate 12 cereri ale tinerilor motivate religios, pacifist, moral și familiar care solicită satisfacerea Serviciului Civil (de alternativă) în toamna anului 2021, pentru o perioadă de 12 luni.
- Detalii
- Accesări: 1320
Expoziție internațională specializată de mașini
În perioada 13-16 octombrie curent, în incinta Megapolis Mall s-a desfășurat cea de-a XXXIX-a ediție a Expoziției internaționale specializate de mașini, echipamente și tehnologii pentru complexul agroindustrial ,,MOLDAGROTECH” și cea de-a XXIV-a ediție a Expoziției internaționale specializate de produse, utilaje, tehnologii agricole și meșteșuguri ,,FARMER” și târgul tradițional ,,Toamna de Aur”, la care a fost vizitate de agenții economici din raion și specialiștii Direcției Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Fălești.
În cadrul acestui eveniment conducătorii gospodăriilor au făcut cunoștință cu tehnica, utilaje agricole performante pentru prelucrarea solului, tehnologii avansate în domeniul înființării livezilor și sortimentului diferitor specii pomicole și nucifere.
Potrivit organizatorilor, misiunea evenimentului expozițional agrar din acest an este de a contribui la dezvoltarea ramurii, în special în situația actuală atipică și nefavorabilă, la facilitarea relației producător-consumator, la identificarea unor noi piețe de desfacere și soluții în condițiile de activitate, care mereu se modifică.
- Detalii
- Accesări: 636
Mesajul Președintelui raionului cu prilejul Sărbătorii profesionale – Ziua Juristului
Tradițional, la 19 octombrie, comunitatea juriștilor din Republica Moldova celebrează sărbătoarea profesională, Ziua Juristului.
… statul este haina juridică a poporului, acest adagio reflectă pe deplin importanţa meseriei de jurist, anume juriştii sunt cei ce urmează să dea substanţă noţiunilor de Stat de Drept şi Supremaţie a Legii.
De modul cum înţeleg cei care profesează dreptul să-şi exercite meseria, depinde şi încrederea societăţii în instituţiile statului. De aceea, este de datoria juriştilor să continue să cizeleze „haina juridică a poporului” în fiecare zi.
Dumneavoastră lucrători ai justiției, sunteți cei care aveţi misiunea de a susţine şi promova valorile democratice, de a asigura şi garanta supremaţia legii, necesară pentru edificarea statului de drept, de a reforma sectorul justiţiei și la crearea unei imagini pozitive a ţării noastre.
Doar într-un stat de drept şi democratic drepturile şi libertăţile omului sunt temelia tuturor lucrurilor măreţe, contribuind la definirea unei societăţi cu virtuţi şi ambiţii, perspective şi oportunităţi. Societatea are nevoie de implicarea Dumneavoastră profesională plenară în vederea realizării scopurilor propuse, indiferent de domeniu, întrucât justiţia este imperativă oriunde şi oricând.
Această profesie aduce adesea, prin dumneavoastră, mai multă luciditate și mai multă sensibilitate în societatea noastră.
Ea contribuie la fortificarea conștiințelor, urmărește realizarea dreptății și ne impune fidelitatea față de o valoare esențială a noastră, a tuturor: demnitatea umană.
În această zi specială pentru Dumneavoastră, stimaţi jurişti, Vă urez sănătate, prosperitate, şi succese în plan profesional. Să aveţi parte de aprecierea cuvenită din partea cetățenilor pe care îi ajutaţi şi călăuziţi întru triumful dreptăţii şi adevărului.
Să primiți permanent satisfacţia îndeplinirii misiunii încredinţate, să fiţi mereu apreciaţi prin demonstrarea înaltei competenţe şi responsabilităţi a profesiei de jurist, celor care Vă dedicați activitatea servirii devotate a Adevărului, în scopul consolidării legalităţii şi creşterii autorităţii Legii.
Cu înaltă considerație,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1639
Reparația drumului local L257 Frumușica – Scumpia – stația Scumpia
În baza contractului încheiat între Consiliul raional Fălești și S.A „Drumuri– Bălți”, continuă lucrările de reparație a sectorului de drum local de interes raional L257 Frumușica – Scumpia – stația Scumpia.
În cadrul vizitei de lucru a domnului Mihai PRODAN, vicepreședintele raionului de comun cu domnul Vasili PUIU, responsabil tehnic și specialiștii secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri efectuată la 18 octombrie curent au verificat calitatea lucrărilor executate și au coordonat unele lucrări care urmează a fi executate.
Menționăm, că în cadrul proiectului nominalizat urmează a fi executate lucrări de asfaltare a sectorului de drum cu o lungime de 2,15 km prin centrul satului Scumpia și montate 7 podețe noi de evacuare a apelor pluviale, în sumă de 4862,9 mii lei.
- Detalii
- Accesări: 749
Ședința operativă din 18.10.2021
Astăzi, 18 octombrie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședința operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul autorității publice.
Prezenți la ședință, reprezentanții Consiliului raional și a Inspectoratului de Poliție au raportat despre activitățile ce au fost desfășurate în perioada 11 octombrie - 15 octombrie curent în domeniul educație, ordine publică, infrastructură, administrație publică, cadastru, economie, social și agricultură, și care sunt activitățile planificate pentru perioada 18 octombtrie – 24 octombrie curent. De către reprezentantul Inspectoratului de Poliție s-a raportat despre situația criminogenă, situația privind respectarea restricțiilor privind infecția COVID-19 în aceasta perioadă.
- Detalii
- Accesări: 722