Semnarea Acordului de grant în cadrul proiectului ,,Mă IMPLIC”- faza II
Astăzi, 26 iunie curent, în incinta primăriei satului Călinești s-a semnat acordul de grant în cadrul proiectului ,,Mă IMPLIC” între reprezentanții proiectului și primăriile partenere a proiectului Calinești, Pruteni, Hîncești și Chetriș, un nou pas important pentru dezvoltarea parteneriatului autorităților publice locale sus- menționate. La evenimentul de astăzi a participat domnul Vadim Roșca, Președintele raionului, Domnul Grigore ROMAN, șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. Acordul a fost semnat între Fundația Centrul Moldo-Elvețian pentru Cooperare SKAT, în calitate de implementator al proiectului „MĂ IMPLIC – faza II”, reprezentată de administratorul fundației, domnul Matthias Morgner, și grupul de autorități publice locale din satele Călinești (APL Lider), Chetriș, Hîncești și Pruteni (APL-uri Partenere). Acordul prevede alocarea unui grant în valoare de 4 934 776 MDL, destinat exclusiv implementării activităților din etapa a doua a cooperării, în vederea îmbunătățirii serviciilor publice în aceste localități. Contribuția proprie a parteneriatului APL se ridică la 1 044 701 MDL, ceea ce duce valoarea totală a proiectului la 5 979 477 MDL. Proiectul „MĂ IMPLIC”, implementat de Fundația SKAT cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), are ca obiectiv consolidarea guvernării locale și creșterea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate. Activitatea a fost realizată cu sprijinul Proiectului „MĂ IMPLIC”, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de SKAT Consulting, în perioada noiembrie 2023 – octombrie 2027.
- Detalii
- Accesări: 298
Ședința Comisiei Situații Excepționale
Astăzi, 26 iunie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința comisiei Situații Excepționale a raionului, convocată de către Domnul Vadim ROȘCA, președintele comisiei situații excepționale și organizată de către secția Administrație publică, în scopul examinării chestiunilor privind: aprobarea actelor de constatare a pagubelor culturilor agricole în urma calamităților naturale din primăvara anului 2025, asigurarea securității antiincendiare în perioada de vara a anului 2025, acordarea ajutorului material Secției Situații Excepționale Fălești și examinarea demersului primăriei satului Pîrlița.
- Detalii
- Accesări: 299
Lista candidaților admiși la proba interviu
Lista candidaților admiși la proba interviu, la funcția publică vacantă
specialist/specialistă în cadrul Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești
- Tatiana CUCU.
Proba interviu se va desfășura la data de 27 iunie 2025, ora 10:00, în sala de ședințe a Palatului raional de cultură „Mihai Volontir”, orașul Fălești, situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 52
Comisia de concurs
- Detalii
- Accesări: 385
Activitate consacrată zilei profesionale ale funcționarului public
Astăzi, 23 iunie este declarată sărbătoarea profesională a funcționarului public, zi în care este apreciată importanța și rolul funcționarilor publici în societate. Cu acest prilej, conducerea raionului de comun cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Fălești din Domeniul Serviciului Public au organizat o activitate pentru funcționarii publici din raion din cadrul autorităților publice locale de nivelul I și II. Cu un mesaj de felicitare însoțite cu cuvinte alese de recunoștință pentru munca zilnică a funcționarilor publici din raion a venit Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului și Doamna Ana Bordeniuc, Președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Fălești din Domeniul Serviciului Public.
În semn de apreciere pentru activitatea profesională desfășurată cu responsabilitate, competență și loialitate față de valorile administrației publice, prin implicarea constantă la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și la consolidarea imaginii autorității, Domnul Vadim ROȘCA, președintele raionului a înmânat diplome funcționarilor publici din cadrul Consiliului raional și din primăriile.
Cu prilejul Zilei Funcționarului Public și Zilei Sindicalistului, două sărbători consemnate în luna iunie, în semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată cu profesionalism, corectitudine și implicare constantă în cadrul administrației publice, pentru conduită demnă și angajament remarcabil în sprijinul interesului public, Doamna Ana Bordeniuc a înmânat diplome și mesaje de gratitudine membrilor de sindicat ce activează în domeniul administrației publice.
- Detalii
- Accesări: 264















