Bucurie mare pentru 34 copii din raionul Fălești: au vizitat Marea Neagră
Fiind în plin sezon estival, în perioada 01-04 august, un grup de copii talentați din raionul Fălești în număr de 34 persoane care fac parte din proiectul „Ouverture” au petrecut câteva zile pe plaja din Zatoka, Ucraina. Copiii au fost cazați la baza de odihnă ,,Gornîi Orel”, aproape de mare, într-o zonă liniștită.
Sejurul a fost gratuit, costurile fiind suportate de către un sponsor din mun.Chișinău. Câțiva angajați ai Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului i-au însoţit pe copii, aceștia au declarat că nu pot cuprinde în cuvinte fericirea copiilor care au văzut pentru prima dată marea.
Adresăm mulţumiri partenerului, care a contribuit la organizarea cu succes a acestei vacanțe de neuitat.
- Detalii
- Accesări: 2233
Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale a lucrătorilor din construcții
Stimați lucrători din domeniul construcțiilor
Cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din construcții, marcată tradițional în a doua duminică a lunii august, aducem sincere și frumoase urări tuturor constructorilor, arhitecților, proiectanților, designerilor, lucrătorilor de pe șantier și tuturor celor care activează în domeniul construcțiilor.
Considerăm aportul specialiștilor din domeniul construcțiilor foarte important pentru prosperarea economică a țării, în special în ceea ce privește amenajarea și planificarea teritoriului, arhitectura, urbanismul și activitatea de construcții. Grație muncii dumneavoastră asidue, realizate cu multă dedicație și profesionalism, astăzi se construiesc tot mai multe clădiri moderne și originale, precum și obiecte de infrastructură performante menite să servească necesităților locuitorilor.
Înfruntând cu dârzenie și demnitate căldura și frigul, ploaia și vântul, toate provocările de ordin economico - financiar ale contemporanităţii, dumneavoastră reuşiţi să înălțați noi şi minunate edificii, să renovaţi şi să daţi un aspect modern celor construite în trecut, contribuind astfel la crearea unei plăcute şi atractive imagini a localităţilor, cât şi unor condiţii optimale, agreabile şi confortabile de muncă și căsnicie pentru cetăţenii raionului.
Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți zi de zi participând la schimbarea aspectului arhitectural al localităților raionului. Vă doresc sănătate, creativitate, longevitate, recunoaştere şi recunoştinţă de la cei cărora le îmbunătăţiți condiţiile de viaţă, să aveți inspirație și forță pentru proiecte interesante, valoroase și cît mai multe realizări profesionale pe viitor.
Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 2492
Examinarea unor lucrări curente la construcția apeductului „Prut – Fălești”
În incinta Consiliului raional, la 10 august, a avut loc ședința grupului de lucru privind examinarea stării tehnice a unor obiective ale Apeductului „Prut –Fălești” în vederea pregătirii acestora pentru funcționare, la care au participat reprezentanții Consiliului raional, ai proiectantului, responsabil tehnic pe apeduct.
De către membrii grupului au fost discutate problemele apărute pe parcursul efectuării lucrărilor, unele căi de coluționare a acestora, cît și despre mersul lucrărilor de construcție a traseului de apeduct ce unește stația de tratare a apei de la Gara Fălești cu rețelele de apeduct orășenești.
Ulterior membrii grupului de lucru s-au deplasat în teritoriu pentru vedea starea lucrurilor la șantier.
- Detalii
- Accesări: 1168
Atelier de lucru
La 10 august curent, în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc un atelier de lucru privind actualizarea capitolului „apă și canalizare” al Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului, la care au participat reprezentanții Consiliului raional, ÎM „Direcția de producere a Gospodăriei Comunale și de locuințe, primăriei orașului Fălești”.
De către grupul de experți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a fost prezentată situația actuală în sectorul apă și canalizare, unele concluzii privind dezvoltarea sectorului dat în raionul Fălești, cît și au fost oferite unele recomandări de dezvoltare a sectorului apă și canalizare în raionul Fălești pentru anii 2018 – 2025.
- Detalii
- Accesări: 1204
Copii din Risipeni vor avea un drum asfaltat spre instituțiile de învățămînt

Copiii de la Grădinița de copii și Gimnaziul din s. Risipeni se bucură de un drum asfaltat, construit în cadrul Programului Guvernului „Drumuri bune pentru Moldova”.
Ca și celelalte primarii ale raionului Fălești, primăria com. Risipeni a beneficiat în cadrul programului menționat de mijloace financiare în sumă de 1,5 milioane lei, cu ajutorul cărora a fost construită o porțiune de drum în beton asfaltic în preajma instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar cu acces la strada centrală a satului, cu lungime de 600 metrii.
Drumul de acces spre grădinița de copii și gimnaziul din s. Risipeni până acum nu avea îmbrăcăminte rutieră, de aceea în perioada de toamnă – iarnă-primăvară copii erau nevoiți să traverseze sectorul dat prin gropi de apă și nămol.
Dmitri Mosoreti, primarul comunei Risipeni a menționat că, din anul 2015, de la începutul mandatului de primar dumnealui a optat pentru soluționarea problemei accesului la grădiniță și școală, care în perioadele de ploi și dezgheț a zăpezii era îngreunat din cauza lipsei totale a îmbrăcămintei rutiere, însă bugetul local nu dispunea de asemenea mijloace impunătoare. Astfel, cu ajutorul Programului „Drumuri bune pentru Moldova” a fost posibil de a rezolva o problemă majoră a localității și a cetățenilor ce ține de domeniul infrastructurii drumurilor.
La moment lucrările de construcție a sectorului de drum menționat se află la etapa de finalizare.
- Detalii
- Accesări: 2028















