Fii cu inima alături de ei
Mai multe familii din raionul Fălești au avut parte de surprize, după ce acțiunea de caritate “Fii cu inima alături de ei” a ajuns și în casele lor.
În acest sens, echipa Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului și-a mobilizat eforturile și anul acesta, realizînd cu prilejul Sărbătorilor de Paști mai multe activităţi de asistenţă socială şi filantropică, prin care a acordat haine, încalțăminte, jucării, produse alimentare, alinînd suferinţele celor bolnavi şi dînd speranţă acolo unde nu mai era.
De ajutor au beneficiat peste 20 de familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, copii cu dizabilităţi, bătrîni singuratici, nedeplasabili şi care prezintă grave probleme de sănătate.
Cei mai activi și receptivi fiind elevii Liceului Teoretic “Ion Creangă” împreună cu profesoara Dna Ina Cernavca și elevii Gimnaziului Ciolacu Vechi dirijați de managerul instituției Dna Margareta Codreanu. Ei au pregătit o serie de colete pentru copii, iar cîteva familii din s.Catranîc, care nu au rămas indiferenți la nevoile persoanelor aflate în dificultate, au donat haine și încalțăminte. Fapta bună întotdeauna se face împreună. Astfel s-a reușit de a aduce speranță, zîmbet și sclipire în ochii celor mai triști ca noi.
- Detalii
- Accesări: 3107
A fost război. Ecoul lui și acum mai este viu....
Marcată la 9 mai, Ziua Victoriei vine să comemoreze eroii celui mai crunt război al secolului, care a semănat durere, lacrimi și tristețe ce a invadat popoarele lumii.
Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile de istorie, ci și în soarta multor familii, în inimile buneilor și străbuneilor noștri, în sclipirile focului veșnic, dar și în sufletele tuturor celor care înțeleg tragedia acestor vremuri. Pentru noi sînt importante nu doar memoria acelor ani, ci și lecțiile dure, scrise cu sînge pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al doilea Război Mondial.
Manifestăm profund respect pentru eroismul buneilor și străbuneilor noștri, nu doar pentru cei căzuți pe cîmpul de luptă, care au ținut piept dușmanului, dar și pentru cei care au contribuit la făurirea Victoriei comune în spatele frontului, care au reușit să supraviețuiască în timpul de restriște al ocupației fasciste.
La Fălești aniversarea a 71-a a Zilei Victoriei a fost marcată la 8 mai. Conducerea raionului și a primăriei orașului, consilieri raionali și locali, funcționarii instituțiilor publice, colaboratorii inspectoratului de poliție, reprezentanții instituțiilor de învățămînt, locuitorii și oaspeții orașului au participat la mitingul de comemorare desfășurat la Complexul Memorial.
- Detalii
- Accesări: 3029
Festivalului-concurs “Moștenite din Străbuni”
La 5 mai 2016, în orașul Fălești a fost organizată etapa raională a Festivalului-concurs internaţional de creaţie literar-artistică pentru elevii români de pretutindeni “Moştenite din Străbuni”.
Acest eveniment a avut ca scop conservarea şi promovarea tradiţiilor cultural-spirituale, stimularea tinerelor talente din domeniul literaturii române, artelor, artizanatului, folclorului, publicisticii avînd la bază acordul de parteneriat cu Fundaţia Civică “Gheorghe Asachi” din Ucraina.
Deschiderea festivalului a avut loc la monumentul lui Mihai Eminescu, unde orchestra de fanfară a Școlii de muzică a intonat imnul festivalului “Veghează Ștefan la hotar”. A urmat parada portului popular, iar copiii s-au deplasat în coloana la Palatul de Cultură. Aici s-a desfășurat proba de foc pentru secțiunile “Artizanat”, “Arte plastice”, “Creație literară”. Participanții de la secțiunea “Jurnalism” au monitorizat cele desfășurate și au făcut un reportaj la finele festivalului.
- Detalii
- Accesări: 3248
Demult –demult a fost război...
”Demult – demult a fost război” acesta a fost genericul spectacolului festiv organizat la 5 mai, în incinta Palatului de Cultură Fălești prilejuit de aniversarea a 71-a de la Ziua Victoriei.
Atmosfera de sărbătoare a fost creată chiar din foyer-ul palatului, unde în interpretarea orchestrei de fanfară a Școlii de muzică răsunau melodii cunoscute din perioada anilor de foc, iar tinerii îmbrăcați în haine ostășești invitau cu drag participanții și oaspeții în sala de concert, unde urma să înceapă spectacolul în memoria celor căzuți în cruncenul măcel, celor care au jertfit viața pentru pacea și liniștea noastră și nu în ultimul rînd pentru a exprima profunda mulțumire veteranilor care mai sunt printre noi.
- Detalii
- Accesări: 2867