Mesajul Președintelui raionului cu prilejul Zilei Financiarului
Stimați reprezentanți ai sistemului financiar !
La 15 august în Republica Moldova, tradiţional, se sărbătoreşte Ziua lucrătorului din domeniul financiar, care a fost aprobată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 216 din 12 iulie 1995.
Astăzi, 15 august, este marcată cea de-a 27-a aniversare a sărbătorii profesionale – Ziua financiarului. Cu prilejul frumosului eveniment, am plăcerea să adresez tuturor angajaților domeniului financiar cele mai sincere felicitări și urări de bine din partea Consiliului raional.
Cu certitudine, munca în acest domeniu presupune responsabilitate şi competenţă, corectitudine şi exactitate, întrucât bugetul statului, calculul corect şi cuprinzător al acestuia determină pulsul vieţii şi permite identificarea priorităţilor în funcţionarea stabilă a sistemului financiar republican. Profesionalismul și abnegația de care dați dovadă zi de zi, eforturile pe care le depuneți în muncă enormă și dăruirea cu care vă îndepliniți responsabilitățile trezesc un respect profund pentru fiecare dintre Dumneavoastră.
Vă dorim ca în continuare să aveți același spirit de inițiativă, aceeași capacitate de a soluționa dificultățile și a trece peste bariere și, nu în ultimul rând aceeași satisfacție pentru munca pe care o faceți.
Fie ca în această zi de august să aveţi parte doar de cele ce vă doriţi, iar aprecierile să nu mai contenească în a vă fi călăuză pe tot parcursul activităţii profesionale. Sănătatea, prosperarea, liniştea sufletească şi succesul să Vă însoţească mereu pentru a Vă da noi impulsuri spre o muncă calitativă şi eficientă.
La mulți ani prosperi!
Cu profund respect,
Sergiu Fîntîna, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1060
Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale a lucrătorului din construcții
Stimați lucrători din domeniul construcții
Tradiţional în a doua duminică din luna august se celebrează ziua profesională a lucrătorului din domeniul construcțiilor.
Constructorii împreună cu arhitecţii, proiectanţii, designerii, lucrătorii din industria materialelor de construcţii sunteți oamenii care lucrați în căldură şi frig, ploaie şi vânt. Totodată sunteți și cei care cel mai des sunteți criticați pentru munca efectuată. În același timp, dumneavoastră reușiți să aduceți bucurii celor cărora le construiți case de locuit, apartamente, clădiri pentru activitatea de producţie şi acordarea de diverse servicii sau alte edificii importante. Constructorii poartă o responsabilitate enormă pentru realizarea obiectelor și aproape întotdeauna sunteți la înălțimea așteptărilor celor care au comandat construcția.
Grație muncii dumneavoastră asidue, realizate cu multă dedicație și profesionalism, astăzi în localitățile noastre se construiesc tot mai multe obiecte de infrastructură performante menite să servească necesităților locuitorilor, schimbând aspectul arhitectural al satelor și orașelor republicii.
Sărbătoarea profesională a lucrătorilor din construcții oferă posibilitatea de a reflecta asupra importanței sectorului construcțiilor și contribuția acestuia la asigurarea bunăstării cetățenilor și prosperarea țării.
Cu o deosebită satisfacție, Vă adresez mesaj de felicitare, însoțit de sincere urări de sănătate, inspirație și forță pentru proiecte noi și interesante, valoroase și durabile. Vă dorim să aveți realizări profesionale în viitor, recunoştinţă de la cei cărora le îmbunătăţiți condiţiile de viaţă.
Cu deosebit respect,
Sergiu Fîntîna
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1046
Expo-târg universal de vară la Fălești, ediția a IV-a
Astăzi, 12 august în orașul Fălești, pe strada pietonală Alexandru cel Bun a demarat ediția a IV-a a expo-târgului universal de vară la Fălești, organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul raional şi primăria oraşului Făleşti.
În perioada 12 – 14 august curent, va fi expus un asortiment bogat şi variat de mărfuri şi produse de înaltă calitate, pentru orice gust şi la preţuri accesibile.
Expo-târgul universal demonstrează realizările întreprinderilor autohtone - participante şi reprezintă o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, dar și pentru consolidarea şi menţinerea unui dialog public – privat viabil.
Evenimentul expozițional are drept obiectiv de bază:
- susţinerea producătorilor autohtoni;
- promovarea mărfurilor, produselor calitative şi competitive pe piaţa internă;
- stabilirea noilor contacte de afaceri.
La expo-târgul universal de vară participă agenţi economici din municipiile Chişinău şi Bălţi, raioanele Făleşti, Drochia, Comrat, Rîşcani, Floreşti, Nisporeni, Ungheni și Briceni, care vor prezenta pe parcursul a 3 zile o imagine desfăşurată a mai multor domenii ale economiei naţionale.
Meşteri populari din regiune, Casa de Creație și Agrement pentru copii și tineri „Eleonora Găină” din orașul Fălești vor propune vizitatorilor un spectru variat de obiecte de artizanat, confecţionate cu mult talent, dibăcie şi căldură sufletească.
- Detalii
- Accesări: 625
Proiectul „Călător pe meridiane culturale” în curs de implementare
După 1 an de implementare a proiectului "Călător pe meridiane culturale”, implementat de Consiliul raional Fălești, apar primele rezultate concrete. După pregătirea si prezentarea raportului narativ si financiar ale proiectului Partenerului lider, una din principalele activități în cadrul proiectului a fost desfășurarea procedurii de achiziție prin care a fost selectat operatorul economic S.R.L „Danigasing”, pentru atribuirea contractului de achiziție în valoare de 1 072 327.06 lei MDL, de executare a lucrărilor de reparații interioare la Muzeul de Istorie și Etnografie ”Lazar Dubinovschi”.
Până la data de 10 august curent la Muzeul de Istorie și Etnografie ”Lazar Dubinovschi” au fost executate lucrări in proporție de 50,2 %, au fost grunduite suprafețele tavanelor și pereților interiori din toate sălile muzeului, a fost schimbat integral ciclul 1 al sistemului electric, schimbate 6 ferestre din interiorul sălilor etajului 2 al muzeului, demontarea pardoselii vechi din sălile de la etajul 1 și pregătirea pentru amenajarea noii pardoseli.
Conform procesului de executare a lucrărilor la obiectul "Muzeul de Istorie și Etnografie ”Lazar Dubinovschi” a apărut necesitatea executării unor lucrări suplimentare, ce nu au fost planificate în caietul de sarcini si proiectul tehnic. In acest context, a fost schimbat complet sistemul de încălzire al instituției muzeului, amenajată o fundație pentru consolidarea peretelui principal al clădirii muzeului, unele surse financiare urmând a fi achitate de către Direcția Generală Educație si Cultură Fălești.
Lucrările de reabilitare a muzeului, care sunt supravegheate de către Ion Leahu, responsabil tehnic al proiectului sunt preconizate sa fie finisate până la data de 1 octombrie al anului curent.
În raionul Fălești proiectul „Călător pe meridiane culturale” este implementat de Consiliul raional Fălești și primăria orașului Fălești în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană.
- Detalii
- Accesări: 737