Astăzi, 9 februarie curent, Domnul Veaceslav FUSU, Vicepreședintele raionului, responsabil de domeniul sănătate a efectuat o vizită de lucru la IMSP ,,Spitalul raional Fălești” însoțit de un grup de consilieri raionali, directorul instituției Domnul Iurie OSOIANU, primarul orașului Domnul Alexandru SEVERIN, Șeful AMUP Doamna Angela MOCANU și specialiștii din cadrul Consiliului raional.
În cadrul vizitei de lucru s-au identificat și abordat problemele cu care se confruntă instituția medicală, și anume discuții în scopul îmbunătățirii condițiilor hoteliere, de lucru și prestării serviciilor calitative de sănătate pentru pacienți.
Domnul FUSU, în cadrul întrevederii a atenționat directorul instituției despre faptul că există semnale și nemulțumire a pacienților față de personalul medical, și a chemat conducerea instituției să se implice la soluționarea acestor probleme cât mai curând, fiind ca un obiectiv principal în perioada anului curent de activitate.
- Detalii
- Accesări: 718
Astăzi, 07 februarie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședința operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul autorității publice.
Prezenți la ședință reprezentanții serviciilor din cadrul Consiliului raional și a Inspectoratului de Poliție au raportat situația la zi pe domeniile care le reprezintă.
În cadrul ședinței s-au menționat activitățile care s-au desfășurat pe parcursul săptămânii precedente și activitățile care sunt planificate pentru săptămâna curentă.
De către specialistul pe problemele protecției civile s-a raportat la zi situația privind infecția COVID-19 în raion și despre măsurile de protecție a cetățenilor împotriva infecției.
- Detalii
- Accesări: 761
Astăzi, 17 ianuarie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședința operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul autorității publice.
Prezenți la ședință reprezentanții serviciilor din cadrul Consiliului raional și a Inspectoratului de Poliție au raportat situația la zi pe domeniile care le reprezintă.
În cadrul ședinței s-au menționat activitățile care s-au desfășurat pe parcursul săptămânii precedente și activitățile care sunt planificate pentru săptămâna curentă.
De către specialistul pe problemele protecției civile s-a raportat la zi situația privind infecția COVID-19 în raion și despre măsurile de protecție a cetățenilor împotriva infecției în fața noului val de îmbolnăviri cu mutanții virusului COVID-19.
{gallery}/2022/01/17/{/gallery}
- Detalii
- Accesări: 750
În ziua de 15 ianuarie, consemnăm cei 172 de ani de la naşterea geniului literaturii române, Luceafărul poeziei române - Mihai Eminescu.
În frumoasa zi marcăm și Ziua Națională a Culturii care coincide, deloc întâmplător, cu ziua de naștere a marelui poet național Mihai Eminescu – personalitate care definește valorile esențiale ale literaturii românești.
Cu frumosul prilej, la data de 14 ianuarie cu un mesaj către cei prezenți a venit Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului , care a menționat că opera lui Mihai Eminescu este mereu actuală, indiferent de epoca în care trăim, ea ne reprezintă în mare măsură și trebuie transmisă din generație în generație.
La activitate au participat conducerea raionului, angajații din cadrul subdiviziunilor Consiliului raional, profesori și elevi din cadrul instituțiilor de educație din raion.
Cu un omagiu exprimat în cuvinte frumoase despre marele poet și despre creația eminesciană a venit Doamna Aliona Saviuc, reprezentant al Direcției Generale Educație și Cultură, care a menționat că astăzi este ziua când îl celebrăm nu doar pe „Luceafărul poeziei româneşti, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii româneşti, de conştientizare a valorilor şi spiritului românesc prezent în fiecare dintre noi.
La finalul activității, conducerea raionului și participanții la eveniment au depus flori la monumentul marelui poet ,,Mihai Eminescu”.
{gallery}/2022/01/14/{/gallery}
- Detalii
- Accesări: 923
La 10 ianuarie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședința operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul autorității publice de nivelul II și a Inspectoratului de Poliție Fălești.
În cadrul ședinței s-a raportat situația la zi în în domeniul educație, ordine publică, criminogenă, infrastructură, administrație publică, cadastru, economie, finanțe, social și agricultură.
De către specialistul protecție civilă din cadrul autorității publice a fost raportat situația la zi privind infecția COVID-19 în raion.
{gallery}/2022/10-01-2022/{/gallery}
- Detalii
- Accesări: 735
Astăzi, colectivul de pedagogi din cadrul gimnaziului din satul Izvoare au venit cu un mesaj frumos și un colind prilejuit sfintei sărbători ,,Nașterea Domnului” pentru conducerea raionului și a angajaților din cadrul Consiliului raional.
- Detalii
- Accesări: 756
- Detalii
- Accesări: 806