Reuniune metodică republicană la Fălești
La 24 mai curent, Direcția Generală Educație a găzduit reuniunea metodică republicană cu șefii serviciilor raionale de asistență psihopedagogică din întreaga țară.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova cu sprijinul Asociației Obștești ” Parteneriate pentru fiecare copil”.
Subiectele abordate au ținut de programele de suport în primii ani de viață pentru copiii cu cerințe educaționale speciale : Makaton, Portage, Mellow Parenting și Comunicarea prin muzică.
Cu cuvîntul de salut pentru participanții la reuniune a venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului. Doamna Silvia MATASÎ, a prezentat succint sistemul de educație incluzivă dezvoltat în raionul Fălești.
- Detalii
- Accesări: 2038
Competițiile raionale a echipelor și posturilor sanitare
La 24 mai curent s-a dat start competițiilor raionale a echipelor și posturilor sanitare care urmează a fi desfăşurate pe parcursul a două zile. Scopul competiţiilor este de a monitoriza şi a scoate în evidenţă gradul de pregătire a fomaţiunilor medicale ale protecţiei civile.
În prima zi a concursului au participat circa 370 de persoane din primăriile Ișcalău, Pruteni, Musteața, Navîrnet, Chetris, Pietrosu, Ciolacu Nou, Logofteni, Pînzăreni, Sarata-Veche, Scumpia, Taxobeni, Hiliuți, Horești și Ilenuța.
Totalurile competiţiilor urmează a fi efectuate la 25 mai, după ce se vor antrena în concurs şi restul formaţiunilor medicale.
- Detalii
- Accesări: 1360
Corul ,,Speranța” participant la concursul Internațional de Muzică Corală
Corul „Speranța” al Școlii de Muzică din orașul Fălești, condus de Valentina Bulgaru, dirijor, și Nelly Matcovschi acompaniator a participat la 19 mai curent la Festivalul - Concurs Internațional de Muzică Corală „Sărbătoarea Corului”, ediția I, care a avut loc în municipiul Bălți. Evenimentul prevedea promovarea artei corale prin descoperirea și promovarea tinerelor talente, susținerea performanțelor elevilor și studenților în domeniul artistic. La concurs au participat coruri de copii din școlile de muzică, licee de artă, școli de cultură generală, coruri de tineret, ansambluri vocale, coruri bisericești. În rezultatul evoluării și evaluării prestației scenice, la secțiunea A, Corului de copii „Speranța” i s-a conferit diplomă de gradul doi.
- Detalii
- Accesări: 1340
Președintele raionului în vizită de lucru în primăria Natalievca
Conform orarului de vizite a Președintelui raionului în teritoriu, astăzi, 23 mai , în primăria Natalievca s-a desfășurat vizita de lucur a președintelui raionului și a specialiștilor secțiilor și direcțiilor Consiliului raional. În cadrul vizitei specialiștii Consiliului raional s-au familiarizat cu activitatea primăriei, a instituțiilor de învățămînt și cele de cultură, au fost inspectate obiectivele de infrastructură din localitățile din comuna. De către specialiștii Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului au fost inspectate condițiile de trai și situația familiilor social – vulnerabile. Specialiștii Consiliului raional au oferit asistență metodologică și informațională specialiștilor primăriei.
- Detalii
- Accesări: 1759
Sprijinirea asistenței juridice primare accesibilă pentru persoane cu dizabilități
La data de 22 mai curent, la Chișinău, Centrul de Asistență juridică pentru Persoanele cu Dizabilități (CAJPD) a organizat conferința de presă „Implementarea Art.12„Egalitatea în fața legii” a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități de către Republica Moldova”.
Obiectivele din cadrul proiectului s-au axat pe două domenii strategice: asigurarea accesului la asistența juridică primară pentru persoanele cu dizabilități și aducerea unei schimbări pozitive a mediului înconjurător pentru aceste persoane, inclusiv prin accesibilizarea la diferite instituții, obiecte de menire socială, instituții educaționale. Pentru realizarea campaniilor de advocacy la nivel local au fost implicați 15 promotori din șase regiuni din Moldova: Ungheni, Fălești, Orhei, Cantemir, Comrat și Ceadîr-Lunga.
- Detalii
- Accesări: 1241