Miting de comemorare a victimelor deportărilor staliniste
Ziua de 6 iulie a coborât în bernă toate Drapelele de Stat în semn de doliu pentru comemorarea victimelor stalinismului. Evenimentul a avut loc la monumentul Mândria și Puterea Poporului unde au participat conducerea raionului, reprezentanții serviciilor descentralizate a Consiliului raional, serviciile desconcentrate, reprezentanții Primăriei Orașului Fălești și colaboratorii Inspectoratului de Poliție Fălești.
Cu cuvinte de reminiscență, compătimire și profundă recunoștință pentru cei care au suferit în urma deportărilor staliniste și a victimelor regimului a venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, care a relatat despre una din cele mai dureroase pagini din istoria românilor basarabeni - deportările. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate. Cu referire la subiectul deportărilor, a menționat Doamna Președinte, că este de datoria noastră să cunoaştem trecutul şi de a transmite către generaţiile în creştere să cinstim memoria victimelor acestui regim, să fim recunoscători celor care au pătimit.
- Detalii
- Accesări: 1530
Ședinţa Grupului de Lucru pentru Planificare Strategică
La 04 iulie curent în sala de şedinţe a Consiliului raional a avut loc ședința grupului de lucru pentru Planificarea Strategică privind actualizarea capitolului ,,apă şi canalizare” al Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului Făleşti.
Cu un cuvânt de salut pentru participanți a venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului. Scopul ședinței a fost de a prezenta situația actuală a sectorului de ,,apă și canalizare” din raionul Fălești și elaborarea viziunii, obiectivelor și priorităților de dezvoltare a sectorului de ,,apă și canalizare” a capitolului AAC Strategia raională. La ședință au participat membrii grupului de lucru, experţi şi reprezentanți din cadrul primăriei orașului Făleşti. De către grupul de experţi GFA/GIZ a fost prezentat, în baza chestionarilor completate de către autoritățile publice locale, situaţia actuală a sectorului. În cadrul ședinței s-a discutat despre necesitatea regionalizării şi crearea operatorului regional în domeniul dat. După finalizarea ședinței a fost organizată o vizită de lucru la staţia de tratare a apei de la Gara Făleşti, comuna Risipeni, la apeductul,,Prut-Făleşti” şi Staţia de captare din satul Gherman.
- Detalii
- Accesări: 1229
Președintele raionului în vizită de lucru în primăria Năvîrneț
Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului a întreprins o vizită de lucru în Primăria Năvîrneț. Vizita a început la Oficiul Medicilor de Familie, unde doamna președinte s-a întâlnit cu personalul medical, moment care a evidențiat problemele cu care se confruntă instituția publică.
În cadrul discuțiilor au fost găsite și căile de soluționare privind repararea edificiului în scopul asigurării condițiilor bune pentru angajați și cetățenii din sat. La o masa rotunda, în incinta liceului din localitate cu prezența conducătorilor instituțiilor publice din teritoriu, consilieri și cetățeni, Doamna Iraida a avut dezbateri pe diferite probleme cu care se confruntă comunitatea. Doamna președinte a îndemnat cetățenii la stabilirea unor relații de comunicare eficientă atât între conducătorii instituțiilor publice cât și cu cetățenii, pentru o mobilizare la soluționarea lor. La unele probleme identificate care sunt posibil de soluționat s-au înaintat termeni de soluționare foarte restrânși, la care autoritatea publică locală trebuie să ia atitudine. În comunitate s-au produs schimbări vizibile spre bine în mai multe domenii, e de menționat în sectorul agrar, angajarea tinerilor specialiști în cadrul primăriei, angajarea cetățenilor în câmpul muncii.
- Detalii
- Accesări: 1932
Vizita de lucru în primăria Logofteni
Domnul Vladimir TABÎRȚĂ, vicepreședintele raionului, specialiștii din cadrul Consiliului raional și reprezentanții serviciilor desconcentrate au efectuat o vizită de lucru în primăria Logofteni. Vizita a început în satul Moldovanca, în sediul căminului de cultură unde s-au adunat cetățenii din localitate. În cadrul ședinței, de către cetățeni au fost ridicate întrebări privind valorizarea, calcularea și indexarea pensiilor, modul de atribuire a biletelor de tratament în cadrul instituțiilor balneo-sanatoriale, acordarea ajutorului material pentru perioada rece a anului.
Din partea cetățenilor au parvenit solicitări către conducerea raionului de a susține financiar la construcția blocului sanitar și a sistemei de canalizare în scopul păstrării instituției de educație timpurie din sat. Cetățenii din satul Logofteni au menționat că sunt afectați de problema depozitării deșeurilor organice spontane și neautorizate în teritoriu, amenajarea unei treceri pentru copii pe drumul central al satului Logofteni către instituția de învățământ și demolarea pilonilor de telefonie fixă care sunt la fel avariați. Domnul vicepreședinte al raionului a vizitat Oficiul Medicilor de Familie Moldovanca, unde a înaintat recomandări privind crearea condițiilor bune de activitate în scopul prestării serviciilor medicale de calitate.
- Detalii
- Accesări: 1744